Chiar dacă "a dat-o din greșeală în vals", Smiley păstrează tradiția şi face din nou concert de Ziua Copilului, la Arenele Romane. Spre deosebire de ultimii doi ani, concertul va avea loc sâmbătă, pe 2 iunie.

Smiley revine pentru al patrulea an consecutiv pe scena Arenelor Romane și le promite fanilor o supradoză de emoție, "confesiuni" muzicale (așa cum spune și titlul ultimului său album), invitați speciali și multe alte surprize. 

TOP 9 cele mai frumoase melodii de Crăciun lansate în 2017

„Nimic nu se compară cu felul în care mă simt în timpul concertului din fiecare iunie de la Arenele Romane. Și acum dacă închid ochii, mă simt acolo, pe scenă aia, fericit, după fiecare piesă cântată. Privesc spre public, îl aud, îl simt, îmi bate în inimă și e totul ca un vis. Mulțumesc pentru 10 ani în care trăiesc în acest vis frumos alături de voi și va aștept să ne cântăm sufletele, la Arene”, spunea Smiley cu ocazia aniversării a zece ani pe scena Arenelor Romane. 

Biletele se găsesc în format electronic și în rețeaua iabilet.ro.