Membrii trupei DJ Project se întorceau aseară de la Cluj, acolo unde au susținut primul lor concert în noua formulă, atunci când au fost implicați într-un grav accident rutier. Un tir s-a răsturnat peste mașina lor, pe DN 7, în județul Vâlcea.

Noua solistă a trupei DJ Project, Mira, Gino Manzotti și managerul lor au fost răniți și au ajuns la spital. Spre norocul lui, DJ Maxx a ales să mai rămână o zi la Cluj.

Cu câteva ore înainte de accident, Mira parcă a presimțit că ceva rău va urma. A postat pe Instagram mai multe story-uri, iar pe una dintre fotografii a scris: "Vreau acasaaa!"

FOTO: Cum arată mașina celor de la DJ Project, după accidentul cu un tir. "Cineva chiar ne iubește...”

Din fericire, artista e în afara oricărui pericol. S-a ales totuși cu ceva răni: o coastă ruptă și fractură de piramidă nazală.

Iată ce a postat în urmă cu câteva momente pe contul ei de Facebook!