Din ce în ce mai multe femei se alătură campaniei #MeToo și își povestesc experiențele de hărțuire și agresiuni sexuale prin care au trecut. Totul a pornit de la acuzațiile aduse de mai multe actrițe de la Hollywood regizorului Harvey Weinstein, iar Jennifer Lopez este ultima vedetă care și-a trecut numele pe lista victimelor.

Actrița şi cântăreața americană Jennifer Lopez a declarat într-un interviu pentru Harper's Bazaar că, la începutul carierei sale, a fost hărțuită sexual de un regizor. Deși a refuzat să-i facă public numele, J Lo nu a avut nici o reținere în a povesti cum s-a întâmplat totul.

VIDEO | TOP 5 melodii orientale care au cucerit România în 2018

"Nu am fost abuzată în modul în care au fost alte femei. Dar mi-a spus un regizor să-mi dau jos cămaşa şi să-i arăt sânii? Da, mi-a spus. Dar am făcut-o? Nu, nu am făcut-o", a spus artista în interviu. "Când am protestat, am fost îngrozită. Îmi amintesc că inima îmi bătea puternic şi mă gândeam «Ce am făcut? Omul ăsta este cel care mă angajează!». Era unul dintre primele mele filme. Dar, în mintea mea, ştiam că acest comportament nu este unul corect", a mai spus J Lo.

Deși a refuzat să dea publicității numele regizorului pe care îl acuză de hărțuire, se pare că ar fi vorba de unul din primele filme din cariera lui Jennifer. J Lo și-a făcut debutul în actorie în 1986, pe când avea doar 16 ani, cu rolul din filmul „My Little Girl” (1986). 

Interviul integral va fi publicat pe 27 martie, atunci când va apărea pe piață numărul de aprilie al revistei Harper's Bazaar.