Zayn Malik a dus la un nou nivel iubirea față de Gigi Hadid și și-a făcut un tatuaj care să-i amintească toată viața de ea. Totuși, fanii artistului nu au văzut cu ochi buni decizia.

Zayn a fost fotografiat de iubita lui la bustul gol și internetul a sărit în aer. Nu din cauza goliciunii, ci pentru că fanii artistului au observat un desen aparte pe pieptul lui. Zayn și-a tatuat ochii lui Gigi Hadid în zona pieptului, iar reacțiile au fost împărțite. 

În timp ce unii s-au topit și au apreciat gestul ca pe o declarație de dragoste, alții și-au adus aminte că Zayn a făcut un gest similar și pentru altă iubită. Este vorba despre Perrie Edwards, cu care a fost logodit și pentru care s-a tatuat, la momentul respectiv. A acoperit tatuajul cu altceva după ce s-au despărțit. Sperăm să nu fie cazul și la Gigi Hadid.