Ed Sheeran a fost invitat la Palatul Buckingham și a devenit protagonistul unei gafe care face înconjurul presei. Artistul a fost decorat de către Prințul Charles, dar a încălcat protocolul regal. 

Artistul a fost invitat la Palatul Buckingham, pentru a primi ordinul MBE, adică Member Of The Most Excellent Order Of The British Empire. Sheeran s-a îmbrăcat la patru ace și s-a dus să-și primească distincția, dar a făcut o gafă de etichetă. Cântărețul a încălcat protocolul regal, atunci când a dat mâna cu Prințul Charles. În fotografia care a făcut înconjurul internetului, se vede cum Sheeran îl atinge pe braț pe prinț, în timp ce dă mâna cu el.

Regulile de etichetă sunt foarte stricte în ceea ce privește fețele regale. Nu este recomandat să atingi un membru al familiei regale și trebuie să te limitezi la o strângere de mână formală. Se pare că Prințul Charles nu a fost foarte deranjat de gestul prietenos al lui Ed Sheeran, dar toți experții în probleme de etichetă i-au sărit în cap cântărețului pentru acest gest.