The Weeknd a lansat videoclipul oficial al piesei "Call Out My Name", prima piesă de pe albumul ”My Dear Melancholy”. Gurile rele spun că melodia ar fi despre Selena Gomez.

În clipul regizat de Grant Singer, The Weeknd - pe numele său real Abel Tesfaye - alternează între a rătăci pe străzile orașelor pustii și în deșert, pe timp de noapte, iar la un moment dat "vomită" lilieci. Și nu este singurul lucru ciudat. În clip apare la un moment dat o "odisee spațială", dar și o figură străină, misterioasă.

Ar putea fi vorba despre Selena Gomez, pentru că versurile piesei spun clar: “We found each other / I helped you out of a broken place / You gave me comfort / But falling for you was my mistake (...) I said I didn’t feel nothing baby, but I lied / I almost cut a piece of myself for your life (...) Guess I was just another pit stop / Til’ you made up your mind / You just wasted my time”.