Mai ții minte când îți spuneam că Randi a fost la Chișinău să filmeze două videoclipuri noi? ”Fana mea” este aici, sună într-un mare, mare fel și vizualul depășește așteptările.

Randi sărbătorește 14 ani de carieră cu o piesă nouă. Așa cum ne-a obișnuit, Randi lansează o piesă de dragoste, cu un mesaj foarte profund. ”Fana mea” vorbește despre acel tip de relație în care ea este îndrăgostită de muzica lui, nu de el. De artist, nu de om. Și atunci când opera de artă nu se mai ridică la nivelul așteptărilor, ea pleacă. De fapt, Randi a povestit că un comentariu de pe YouTube l-a inspirat să compună melodia. 

”Fana mea este o poveste de iubire pierdută, cu promisiuni fără final. Ea îi iubea notele,
nu sufletul, voia muzica, nu inima și atunci când notele lui nu au mai sunat ca la început,
ea a plecat. Toți ne dorim alături pe cineva care să ne iubească necondiționat, și la bine
și la rău, iar #FanaMea vorbește despre asta”, a povestit Randi.

”Fana” lui Randi din videoclip este o tipă foarte frumoasă și se potrivesc perfect. Ochii ei verzi n-au cum să te lase indiferent și probabil că nici pe Randi nu l-au lăsat. Să fie, oare, ACEI ochi verzi despre care cânta Randi în urmă cu doi ani?