După ce a dispărut complet, pentru o perioadă, din viața publică, Ariana Grande a revenit cu un videoclip nou. ”No Tears Left To Cry” este un omagiu adus victimelor atentatului de la Manchester, de anul trecut.

Ariana Grande a stat departe de orice activitate pe rețelele de socializare în ultima vreme și s-a ocupat de muzică. Artista a revenit în urmă cu două zile, cu indicii că urmează să lanseze o piesă nouă. Melodia este aici, a fost lansată cu tot cu videoclip și îți va face pielea de găină. 

Artista de 24 de ani și-a schimbat look-ul pentru clip, a ales un blond cenușiu și e gata să cucerească topurile cu noua piesă. La finalul videoclipului, Ariana a inclus un omagiu pentru victimele de la Manchester de anul trecut. Este vorba despre un bondar care zboară în zare, simbolul oficial al orașului Manchester.