Vă era dor de muzica lui P!nk? Artista tocmai a lansat un nou single și se pregătește să scoată pe piață următorul album, al șaptelea din carieră.

”What About Us” este primul single de pe viitorul album,  o baladă scrisă de Pink alături de Johnny McDaid, membru al trupei Snow Patrol, şi Steve Mac, care este şi producătorul piesei.

TOP 5 cele mai căutate melodii din 2017, pe Youtube

Melodia vine alături de un lyric video și ai toate șansele să te îndrăgostești de la prima ascultare.

“Beautiful Trauma” va apărea pe 13 octombrie după o pauză de 5 ani a cântăreței americane, timp în care s-a ocupat de viața personală și a devenit mama a doi copii. Albumul va avea 13 melodii, produse alături de colaboratori de succes precum: Max Martin, Shellback, Jack Antonoff, Julia Michaels şi Greg Kurstin.