Lifestyle

TOP 6 greşeli pe care toată lumea le face la 20 de ani

Să fii adult pare mult mai uşor când eşti adolescent şi crezi că după ce faci 20 de ani o să "rupi" norii. Dar când încerci să pui în practică tot ce visai parcă nu prea iese, nu? Nu te panica! Secretul e să înveţi din greşeli şi, mai ales, să le faci la timpul lor. Adică atâta vreme cât încă ai o scuză

7 lucruri pe care nu ţi le spune nimeni despre viaţa de adult

Iată 7 greşeli pe care toată lumea le face la 20 de ani:

Alegi un job foaaarte nepotrivit...

Şi asta doar pentru că ai nevoie de bani să faci tot ce ai visat ca adolescent. Doar că munca e multă, banii nu chiar aşa mulţi, de cele mai multe ori, iar programul foarte aiurea. Altfel cum se face că ai liber doar când prietenii tăi sunt ocupaţi şi că munceşti când ei au chef de distracţie? Dacă ai până în 30 de ani, încă mai poţi să-ţi permiţi să experimentezi. Dar ai grijă ce sacrifici!

Îţi faci card de credit "pentru urgenţe" şi spargi toţi banii odată.

Se întâmplă. Doar nu în fiecare zi dai peste reduceri "urgente", nu? Sau oferte "urgente" pentru vacanţe în care ţi-ai dorit toată viaţa să pleci. Aşa că te trezeşti cu rate care te lasă lefter a doua zi după salariul ăla mic de la jobul ăla nepotrivit la care nu poţi să renunţi tocmai acum când ai atâtea datorii... Viaţa de adult nu-i aşa roz, nu? Dar nici sfârşitul lumii nu e şi până la urmă dacă nu ajungeai aici probabil nu ai fi înţeles niciodată care e treaba cu banii...

Îţi vopseşti părul în culori ciudate

OK, poate că nu e o idee prea inspirată să-l "prăjeşti" în halul ăla cu toate vopselele din lume, dar daca nu tu, atunci când? Chiar dacă oglinda îţi spune că ai cam dat-o în bară, iar părinţii te ameninţă că te dezmoştenesc dacă nu revii la "normal", bucură-te de toată atenţia pe care sigur o să o obţii. Părul creşte şi se regenerează, dar movul ăla beton sau "coralul" ăla "ţiplă" nu o să mai poţi să ţi-l pui în păr peste 10 ani, când o să fii un adult "responsabil".

Renunţi la facultate

Dacă nu eşti sigur că facultatea pe ai ales-o sau pe care ţi-au ales-o părinţii e de tine, e mai greşit să continui cu ea decât să te retragi. Atâta vreme cât ai o oarecare idee despre ce ai de gând în continuare.

Te întâlneşti cu cineva foarte nepotrivit pentru tine

Între 20 şi 30 de ani, unii au tendinţa să experimenteze foarte mult la capitolul relaţii. Iar cele toxice sunt cele la care renunţă cel mai greu. Pentru că tocmai în ele e miza cea mai mare, nu? Dacă ai de gând să-ţi testezi limitele de rezistenţă la aşa ceva, enjoy! Dar nu uita să spui totuşi "stop!" la un moment dat.

Nu ai suficient de multe relaţii

Nu e tocmai OK să fii celibatar "în serie", că s-ar putea să-ţi placă. Dar nici nu e o greşeală chiar atât de mare. Uneori e mai bine să te cunoşti pe tine însuţi înainte să te arunci într-o relaţie serioasă. Aşa că eşti liber să "greşeşti" cât pofteşti la capitolul ăsta!

TU CE TAG I-AI DA?
ALTE ARTICOLE DIN Lifestyle