În așteptarea nunții Prințului Harry, toată lumea este cu ochii pe viitoarea mireasă - actrița americană Meghan Markle. Paparazzi nu o scapă din ochi, așa că nu au putut să nu o observe o gafă vestimentară pe care probabil că ai făcut-o și tu cel puțin o dată!

Într-una din ieșirile sale în public, viitoarea ducesă a ales să poarte un palton bleumarin, în valoare de circa 300 de lire, pentru a se asorta cu ținuta Prințului Harry. Toate bune și frumoase, doar că Meghan Markle a uitat să taie una din acele ațe de ghidaj folosite de croitori, în formă de "X", cu care cumpărăm orice palton sau sacou din magazin și care are drept scop să păstreze forma hainei la transport sau atunci când este agățată pe umeraș.

Gafa vestimentară a fost taxată imediat de cei de la Daily Mail, care au menționat însă că de multe ori acea cusătură în x conferă un plus de design hainei și poate induce în eroare chiar și pe membrii casei regale.