Fiecare are prietenii pe care îi merită. Fie că sunt mai mulți, fie că sunt mai puțini, fie că sunt mai buni, fie că sunt mai răi, mai apropiați sau mai de conjunctură, credem că am reuşit să-i adunăm cam pe toți în lista asta. Dacă am uitat pe cineva, poți să ne spui în comentarii.

Cu câți din lista asta te lauzi şi care ți se pare cel mai tare dintre ei?

1. Prietenul ăla cu care vorbeşti la telefon deşi eşti la toaletă.

2. Prietenul de care eşti atât de apropiat, încât părinții lui se comportă cu tine la fel cum o fac cu el. Şi când e de bine, şi când e de rău.

3. Prietenul care ştii sigur că va râde de aceleaşi chestii ca şi tine, fără să fie nevoie să îi explici ce e aşa de amuzant.

4. Prietenul care se subestimează şi pe care trebuie să-l încurajezi mereu.

5. Prietenul care te face să uiți de noțiunea de jenă.

6. Tipul/tipa cu care eşti BFF până când creşteți suficient de mult încât prioritățile ajung să vă despartă.

7. Prietenii de conjunctură, cu care împarți aceleaşi interese, dar de care nu te leagă prea multe chestii în rest.

8. Amicii cu care nu rămâi niciodată singur pentru că ieşiți mereu în gaşcă.

9. Prietenii cu care poți să scoți tot ce e mai rău din tine şi cu care poți să bârfeşti ore întregi fără să te simți prost.

10. Prietenii cu care te vezi doar în oraş şi care te ceartă mereu că nu ați mai vorbit demult. De parcă ar fi făcut ei ceva în sensul ăsta, iar tu nu ai răspuns la telefon. D'oohhh!

11. Prietenii cu care te vezi doar fără "iubi" pentru că ştiu prea multe despre tine pentru a risca să faci prezentările.

12. Prietenii care, când se cuplează, dispar din peisaj de parcă i-au răpit extratereştrii.

13. Prietenul acela de care eşti atât de diferit, încât nimeni nu înțelege cum puteți fi prieteni.

14. Prietenii cu care ai pleca oricând în vacanță pentru că ştii că, oriune mergeți, va fi super tare.

15. Prietenul căruia îi trimiți mereu mesaje la beție. Şi nu se supără niciodată, indiferent cât e ceasul.

16. Prietenii care te ajută mereu când ai nevoie de bani şi pe care îi ajuți, la rândul tău, când e cazul. Cine mai are nevoie de bănci?

17. Prietenii care se cuplează mereu cu persoana greşită şi care apoi lâng pe umărul tău. Meh!... (Şi) pentru asta sunt prietenii, nu?

18. Prietenul pe care la început nu l-ai suportat, dar fără de care nu-ți mai poți imagina viața.

19. Prietenii de care nu te mai simți atât de apropiat, dar de care te leagă amintiri speciale.

20. Prietenul căruia poți să-i spui că e măgar fără să se supere. Şi de la care accepți şi tu orice critică.

21. Prietenii care te încarcă atât de mult cu dramele lor, încât ai nevoie de pauze dese ca să te refaci.

22. Prietenul ăla cu care poți să o arzi aiurea toată ziua pentru ca apoi să fii prea obosit să mai pleci acasă şi cu care poți să o iei de la capăt a doua zi fără să vă plictisiți unul de altul, ci împreună. Who's your BFF?