Guys, s-ar putea ca la un moment dat să aveți nevoie de o "jucărie" nouă când sunteți cu prietenii. Aşa că avem pentru voi cinci jocuri cu băutură cu care garantat o să vă treacă serile în cel mai tare mod posibil.

8 piese româneşti cu şi despre BĂUTURĂ. Hai NOROC!

Le poți juca oricând cu prietenii. Sunt potrivite pentru perioada vacanțelor, pentru serile din cămin şi în general pentru orice party. Cu plăcere!

P.S. Nu că încurajăm consumul excesiv de alcool, dar... să arunce primul piatra cel care mai face din când în când câte o aroganță "udată" din belşug cu bere, vin sau shot-uri!

Niciodată nu am...

Fiecare jucător trebuie să formuleze o frază care începe cu "Niciodată nu am". De exemplu: "Niciodată nu am făcut baie în mare gol" (ca să fie de sezon, aşa). Cei care au făcut asta trebuie să bea.

Evident, îți poți folosi creativitatea pentru a face jocul cât mai amuzant posibil. Spice it up! Că altfel puteți să jucați macao şi ar fi a fel de boring... O să devină mai funny pe măsură ce lucrurile "avansează" ;)

Da, nu sau bea

Seamănă puțin cu "Adevăr sau provocare", doar că avem doar întrebări, nu şi provocări. Bine, provocarea e să răspunzi în 3 secunde cu "da" sau "nu", fără să te bufnească râsul. Fiecare trebuie să pună o întrebare altui jucător. Decideți voi dacă jucați în cerc, dacă învârtiți o sticlă sau cum alegeți ordinea. Oricum ar fi, asigurați-vă că nu stă nimeni pe bară! Iar cât şi ce trebuie să se bea ca "pedeapsă" rămâne tot la latitudinea voastră.

Candelabrul

Ai nevoie de o minge de ping pong, de un pahar de plastic pentru fiecare jucător şi unul în plus care va fi aşezat în centrul mesei. Ah, da, şi de o masă, d'oohh!

Se pune bere în toate paharele, acestea sunt aranjate în cerc, în jurul celui care este în plus.

Jocul începe cu unul dintre participanți care arunca mingea de ping pong pe masă şi încearcă să o facă să sară în paharul cuiva (deci poți să alegi pe cine vrei să faci să se amețească). Daca reuşeşte, persoana în paharul căruia a aterizat mingea trebuie să golească paharul şi să îl umple din nou.

Dacă mingea nimereşte în paharul din centru, toată lumea trebuie să golească paharele şi să facă din nou plinul. Când mingea nu intră în niciunul dintre pahare, mingea merge la următorul jucător sau la cel care o prinde. Jocul se încheie de obicei când toată lumea este prea amețită să mai continue.

Bolț

Se ia una bucată gaşcă de prieteni, oarece băuturi alcoolice şi se sapă adânc în minte după cunoştințele de matematică elementară. Lumea se aşează în cerc, se stablileşte un sens de joc şi se începe numărătoarea. În loc de 7 şi de fiecare multiplu de 7 jucătorii trebuie să spună "bolț". Cine greşeşte, dă paharul pe gât şi face din nou plinul. Crezi că e simplu? Ha! Stai pe-aproape! Să vezi după ce se trece de 77 şi când lumea începe deja să se amețească.... Pont: Încercați ca numărul jucătorilor să nu fie 7, că atunci s-ar putea să nu fie niciun haz.

Fazan cu nume şi băutură

E tot un fel de bolț, dar pentru cei cărora nu le plac numerele. Se joacă tot în cerc, dar presupune să numeşti o persoană cunoscută (actor, cântăreț, fotbalist etc.), iar cel de lângă tine să continue cu un alt nume de celebritate, care începe cu inițiala numelui de familie al celei menționate anterior. Exemplu, că poate v-am băgat un pic în ceață. Unul zice Delia Matache, celălalt trebuie să zică Megan Fox. Ceva de genul... Cine greşeşte sau repetă un nume spus anterior, bea!

Have fun! Şi consumați responsabil, că nu vrem să avem vorbe la mahmureală...