Fotbalul și muzica creează legături nebănuite. Shakira și Gerard Pique formează o familie de ani buni, Cristiano Ronaldo a făcut o pasiune pentru o melodie românească, Sergio Aguero a fost implicat într-un grav accident rutier după ce tocmai fusese la concerul lui Maluma din Amsterdam, iar despre Rihanna s-a zvonit în 2015 că ar forma un cuplu cu jucătorul lui Real Madrid, Karim Benzema.

Și asta nu e tot! Un alt fotbalist celebru se pare că a pus ochi pe Rihanna. Artista din Barbados a participat sâmbătă seara la duelul dintre Arsenal Londra și Everton. Partida s-a disputat pe stadionul Emirates, iar Riri le-a purtat noroc "tunarilor", care s-au impus categoric cu 5 la 1.

TOP 10 cele mai romantice melodii pentru dansul mirilor

La finalul partidei, jucătorii lui Arsenal au invitat-o pe Rihanna pe gazon, pentru câteva fotografii, iar jucătorul german Mesut Ozil a ținut neapărat să facă o poză doar el cu diva. "Încă invincibil cu Riri", a scris vedeta lui Arsenal pe Twitter, mai ales că și-a amintit de prezența ei și la finala Cupei Mondiale din 2014, când a adus trofeul acasă alături de colegii din naționala Germaniei.