După luni întregi de speculații, Cardi B a recunoscut, în sfârșit, că e însărcinată. Artista a făcut anunțul oficial în timpul unei prestații live, la Saturday Night Live.

Cu o rochie albă, mulată, prin care i se vedea perfect burtica de gravidă, Cardi B a cucerit audiența cu felul în care a cântat ”Be Careful”. În prima jumătate a melodiei, camerele de luat vederi au fost fixate doar pe prim-plan. Spre final, burtica i s-a văzut în toată splendoarea, iar Cardi a dezvăluit că e foarte fericită că nu trebuie să mai țină totul secret. 

Zvonurile despre sarcina rapperiței au început să apară încă din luna februarie, dar a încercat să țină totul secret. Până acum.